Cabinet stomatologic sector 4
Cautati un cabinet stomatologic sector 4 Bucuresti? Noi suntem o echipă formată din 7 medici dentiști și specialiști în ortodonție și chirurgie OMF și o asistentă. Toți medicii sunt absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. Prin experiența acumulată de-a lungul anilor ne putem mândri că am reușit și reușim să facem față provocărilor meseriei noastre.
Locuiți în București, Berceni, sectorul 4 și căutați un stomatolog în apropierea dumneavoastră?
Noi vă punem la dispoziție priceperea noastră pentru a vă rezolva problemele de natură dentară. Cabinetele stomatologice fiind deschise de luni până vineri în intervalul orar 9-21.
Prin cabinet stomatologic sector 4, Berceni, ne referim la un loc unde fiecare persoană, indiferent de vârstă, poate beneficia de consiliere și tratamet adecvat nevoilor sale. Nevoi ce pot pleca de la o simplă consultație, până la rezolvarea unor probleme acute. Problemele pot fi dureri dentare, sângerări gingivale pana la reabilitări complexe. Tratamentele dentare ce necesită lucrări protetice (coroane dentare sau punți dentare) sunt efectuate de o echipă de medici tineri, dar în același timp și cu experiență.
Echipa Alveolo Dent
Alegerea unui cabinet dentar in sector 4 Bucuresti.
În sectorul 4, București, se găsesc o multitudine de cabinete dentare în diverse locații. Daca vă interesează un cabinet stomatologic in sector 4, cu acces facil, inclusiv pentru persoanele cu handicap. La noi puteți găsi medici dentiști generaliști care, spre deosebire de medicii specialiști ce sunt îndreptați în a rezolva aspecte particulare ale medicinei dentare. Medicii stomatologi generaliști sunt axați pe rezolvarea unei largi palete de activități ce include: servicii de prevenție, servicii de restaurare, servicii de cosmetică dentară și, nu în ultimul rând, servicii de sănătate generală. Aici ne gândim la faptul că, gura, în multe probleme de ordin general poate fi văzută ca o oglindă a stării generale de sănătate. Un exemplu concret este dat de infecțiile netratate din gură ce pot duce către un control mai slab al diabetului, o incidență crescută a bolilor cardiovasculare și a complicațiilor din timpul sarcinii.
În Berceni, pe Bulevadrul Alexandru Obregia, se află două cabinete stomatologice deschise în urmă cu mai bine de 10 ani. Ele au evoluat ajungând să dețină cinci scaune stomatologice, un număr de cinci medici dentiști generaliști și doi medici specialiști. Primul cabinet stomatologic sector 4 al firmei ALVEOLO DENT a fost deschis în luna martie a anului 2008. La o distanță de 4 ani deschizându-se următorul cabinet la numai cincizeci metri distanță de primul.
Amplasarea cabinetelor noastre stomatologice
Printre serviciile oferite de cabinetele noastre se regăsesc stomatologia generală, ortodonția și chirurgia dentară. Ca și amplasare pe harta Bucureștiului un cabinet stomatologic este amplasat pe bulevardul Alexandru Obregia la nr 8, stradal. El se afla chiar în stația de autobuz Dragoș Mladinovici. Iar cel de-al doilea se află la numărul 10-14, la doar cinicizeci de metri de primul, ambele în sectorul 4, Berceni, București.
Cele două cabinete stomatologice și-au creat de a lungul timpului rădăcini destul de puternice în sectorul 4, tocmai prin faptul că s-a pus accentul întotdeauna pe calitatea actului medical realizat, la niște prețuri accesibile. Întotdeauna am încercat să adaptăm planul de tratament fiecărui buget în parte.
Medicina dentara practicata in cabinet stomatologic sector 4, la niște prețuri accesibile nu este deloc mai prejos decât cea practicată în zonele mai scumpe ale capitalei. Dispunem de aparatură nouă, de ultimă generație și vrem să credem că suntem unele din cele mai competitive cabinete din sectorul 4. Prețurile dintr-un cabinet stomatologic sector 4 sunt, după părerea noastră, niste prețuri medii, raportându-ne la prețurile medii de la nivelul întregii țări. Prețurile le puteți găsi pe pagina de tarife.
Cabinet stomatologic sector 4?-Punctualitatea unul din punctele forte
Oricum alegerea unui cabinet de medicină dentară nu trebuie făcută doar pe criteriul prețului (cu toate că și acest aspect este unul foarte important), ci mai degrabă pe faptul că medicul trebuie să aibă anumite calități și anume: să fie un medic cu experiență, să fie un medic punctual (pentru noi timpul este foarte important drept urmare considerăm că fiecare pacient trebuie tratat cu respect), să respecte normele de dezinfecție și antisepsie din cabinet și nu în ultimul rând să fie un medic onest din punct de vedere al planului de tratament oferit- să stabilească planuri de tratament axate pe nevoile reale ale pacientului și pe longevitatea tratamentului în timp.
Un tratament stomatologic de calitate se măsoară în timp!
La noi în cabinet încercăm să comunicăm cât de deschis se poate și oferim îngrijire personalizată nevoilor dumneavoastră.
Ca urmare a unei vizite în oricare dintre cele două cabinetele stomatologice din sectorul 4, veți beneficia de consultație gratuită, în urma căreia veți beneficia și de crearea unui plan de tratament adecvat cerințelor dumneavoastră. Noi tratăm pacienți de toate vârstele!
Dacă sunteți în căutarea unui loc în care să vă puteți rezolva toate problemele dentare sau doriți o verificare a danturii dumneavoastră, vă așteptam să ne vizitați în unul din cele 2 cabinete stomatologice din sectorul 4 al Bucureștiului.
Curiozitati
Conform unor publicații se crede că stomatologia a apărut acum 9000 de ani. Se mai crede că ar fi fost prima ramură a medicinei https://en.wikipedia.org/wiki/Dentistry. Majoritatea dentiștilor tratează sau previn două dintre cele mai comune boli sau complicațiile acestora. Acestea sunt reprezentate de cariile dentare și boala parondontală.
Ca și specialități în domeniul public de sănătate dentara sunt: stomatologie generală, chirurgie oro-maxilo-facială, endodonție, pedodonție, parodontologie, protetică, ortodonție și patologie orală.
Într-un cabinet stomatologic de stomatologie generală, medicii pot trata cu succes majoritatea problemelor dentare. Acestea sunt: plombe dentare, tratamente și obturații de canal, lucrări protetice fixe și mobile, tratamente parodontale și extracții dentare. În cazurile în care situația clinică o impune, un pacient poate necesita tratmentul unui medic specialist. Există cazuri în care anumite manopere dentare pot fi făcute fără a avea o specializare licențiată de stat. In schimb este nevoie de cursuri și competențe extra. Aceste manopere sunt de exemplu inserarea implanturilor dentare, sedarea copiilor, extracția unor dinți incluși.
Cabinet stomatologie sector 4 Alveolo Dent
Ca majoritatea cabintelor stomatologice din Romania, și cabinetele noastre colaborează cu medici specialiști pentru tratarea cazurilor mai complicate. Cazurile la care medicii dentisti generalisti nu au competenta sunt tratate tot de medicii specialisti.
Alegerea unui cabinet stomatologic în sectorul 4 trebuie făcută pe mai multe criterii. In cabinetul nostru stomatologic credem că cel mai important criteriu este reprezentat de calitatea tratamentelor raportată la un preț rezonabil.